Bio

Alex Văsieș was born on 14 June 1993, in Bistrița. His first book of poetry, head butt was published in 2012 by Casa de Pariuri Literare. In 2016, he published two volumes: The Installation (Bucharest: Cartea Românească), for which he received the ”Young Poet of the Year 2016 Award” and Oana Văsieș (Bistrița: Charmides). At the moment, he is studying Comparative Literature at the Babeș-Bolyai University from Cluj.

Alex Văsieș s-a născut pe 14 iunie 1993, la Bistrița. A debutat cu volumul Lovitura de cap, publicat de Casa de Pariuri Literare, în 2012. În 2016 i-au fost publicate volumele Instalația (Editura Cartea Românească), pentru care i s-a acordat premiul de „Tânărul Poet al Anului 2016” și Oana Văsieș (Editura Charmides). Studiază literatura comparată în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

“I trust I make myself obscure”

You close your eyes and surrender, thinking that we’ll meet there,
suspended in darkness with the staticky cold of the neon.
But you floating beyond time, with nothing to grab on to,
beyond space, with your lost memory, over a spectral, unvaried noise.

How should I explain what I want from you,
explain the light that draew me into the flow?
Four times you heard the birds singing at dawn,
and you knew that four days had passed.

An armchair with an infinity of positions for the electric dream –
so you won’t break your spine, so you won’t crack your knees.
You vanish from a day and you’re ashamed,
terrified by the person who screams to you to return.

Your effort comes to naught since it happens beyond
persistence, beyond description. It’s restless, directed only
to its own center, leaving you powerless.
You wish you could laugh, you’re filthy, stupefied.

And what if four days hadn’t passed but twenty years,
what if you floated off with no memory, with no stimulus, alone
and far away – a thought unattached to any structure?
While I slept, while I shivered, while I danced.

The fissure grows deeper every following day, making connections
during morning walks. This figure with rainbow-colored hair
is not a cyberpunk but a brain scan
of someone captive in their own body, without a remedy in our system.

Come back with me to the obscure objects in your box of surprises.
Step up to the barrier, where you see shining, rare power.
Step up to the sadness of the few kinds of shadows the sun allows us,
the little girls with violent gestures, near the control panel with secret function keys.

Translated by Adam J. Sorkin

”I trust I make myself obscure”

Închizi ochii și renunți, crezînd că o să ne întîlnim acolo,
suspendați în întunericul bruiat de răceala neoanelor.
Dar tu plutești în afara timpului, nu ai de ce să te prinzi,
în afara spațiului, cu zgomot spectral și egal, cu memoria pierdută.

Cum să explic ce vreau de la tine
sau lumina care m-a atras în curent?
De patru ori ai auzit păsările ciripind la răsărit
şi ai știut că au trecut patru zile.

Un fotoliu cu un infinit de poziții pentru visul electric –
ca să nu-ți rupi coloana, ca să nu-ți explodeze genunchii.
Dispari dintr-o zi şi ți-e rusine,
îngrozită de persoana care te strigă să revii.

Efortul tău e zero pentru că se petrece dincolo de
insistenţă și descriere. E agitat, încărcat numai
spre centrul propriu și te lasă fără putere.
Ai vrea să răzi, eşti murdară şi năucită.

Dar dacă au fost douăzeci de ani și nu patru zile,
dacă ai plutit fără memorie și fără stimuli, singură,
deoparte, o gîndire scăpată din orice structură?
În timp ce dormeam, în timp ce tremuram, în timp ce dansam.

Fisura se adîncește pe zi ce trece, face legături
în plimbări dimineața. Figura asta cu părul în culorile
curcubeului nu e un cyberpunk, ci creierul scanat al
cuiva blocat în corp, fără soluție în sistemul nostru.

Întoarce-te cu mine la obiectele întunecate din cutia ta cu surprize.
Du-te spre baraj unde vezi tu putere luminoasă și scumpă.
La tristețea puținelor tipuri de umbră pe care soarele
ni le îngăduie nouă, fetițelor cu gesturi violente, la panoul cu butoane secrete.