Bio

Ana Donțu graduated from the Faculty of Letters and Arts, in Sibiu. She is a founding member of the Zona nouă literary circle. In 2015, she won the National Poetry Contest Aurel Dumitrașcu and as a result she published her first volume, Cadrul 25, which has brought her significant awards like the Tânărul poet al anului 2015 prize, received at the Young Writers’ Gala and the prize of the Writers’ Union of Romania, the Sibiu subsidiary.

Ana Donțu a absolvit Facultatea de Litere și Arte din Sibiu. Este membru fondator al cenaclului Zona nouă. În 2015, a câștigat Concursul Național de Poezie Aurel Dumitrașcu și ca rezultat a publicat primul ei volum, Cadrul 25, care a câștigat premii importante precum Tânărul poet al anului 2015, decernat la Gala Tinerilor Scriitori și premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu.

Poems

se întâmplă mereu
când ne plimbăm după două zile de somn
papucii se împotmolesc în smoala încinsă
pe șosele
am știut dintotdeauna
am auzit pe străzi
în difuzoare
despre generația
cu ștreangul la gât

noi am crescut singuri
fără frică de întuneric
ne-am spălat hainele pe furiș
și am dormit cocoșați
în cutii de carton
n-am făcut niciodată depresie
astm
panică la trecerea de pietoni
nu ne-am acoperit ochii
la piticul din twin peaks

ploaia face să geamă
acoperişurile
sub care ne-am ghemuit ca nişte iepuri

fiecare lângă peretele lui
cu spaima lui
ca supa vărsată pe covor

în miezul fiecărui lucru e o nedumerire
aşa cum în fiecare strop de ploaie e un fir de praf

cineva să vină
să-şi lipească buzele de urechea mea
şi când va vorbi să aud căldura cum se face cercuri cercuri

ne vedem întotdeauna în săli pline
de aceea nici nu ne vorbim
ne atingem uneori cu umbrele mânilor
atunci luminile au un joc al lor
şi nimeni nu vede nimic
poate nici noi

totuşi fotoliul păstrează căldura corpului tău
fotografia pe care ai lipit-o
de perete şi am scos-o după ce ai plecat
a lăsat o dungă pe tencuiala albă

dar altfel se întâmplă cu celelalte lucruri
semnele pe care ţi le lasă în trup există cu adevărat
mergi pe acelaşi drum ca de obicei
(nici un pericol în obiceiurile noastre)
și într-o zi drumul o ia în altă direcţie

eşti undeva în spate printre oameni
dar strada m-a mestecat şi m-a scuipat înapoi

It always happens
When we walk after two days of sleep
Our shoes get stuck in the hot pitch
On the highways
We’ve always known
We heard on the streets
Over the loudspeakers,
About the suicidal generation

We grew up alone
Without fear of the dark
We washed our clothes stealthily
And coiled while sleeping
In cartons
We’ve never suffered from depression nor
Asthma
Nor panic at the crosswalk
We didn’t cover our eyes
When seeing the Little Man in twin peaks

the rain makes the rooftops wail
underneath them we curled up like bunnies

each near his wall
with his fear
like the spilled soup on the carpet

every thing has at its core a query
as much as every rain drop has a speck of dust

somebody come
press his lips on my ear
and when he talks, I’ll hear the heat make waves.

We always see each other in crowded rooms
And that’s why we don’t speak to one other
We sometimes touch with our hands’ shadows
Then, the lights have their own play
And no one sees a thing
Maybe neither do we.

Still, the armchair keeps the warmth of your body
The photo you glued up on the wall
And I took down
Left a line on the white paint

But something different happens with the other things
the marks they leave in your body truly exist
you walk on the same road as usually
(no danger in our habits)
and one day, the road leads in a different direction

you are somewhere behind among people
but the street chewed and swallowed me

Translations by Sînziana Șipoș